29 mar. 2013

"Fericirea incepe azi"de Jamie McGuire-Recenzie



    Iubirea adevărată scoate la iveală tot ce este mai bun în tine...

   Abby Abernathy s-a hotărât să devină altcineva. Acum e o fată bună, nu bea şi nu vorbeşte urât, are haine cuminti în şifonier. Crede că s-a distanţat suficient de lucrurile întunecate din trecutul ei, dar când ajunge la colegiu împreună cu prietena sa cea mai bună, dorinţa de un nou început este supusă provocărilor.
Travis Maddox, şiret, isteţ şi acoperit cu tatuaje, reprezintă tot ceea ce Abby vrea – şi trebuie – să evite. Travis îşi petrece nopţile câştigând bani din lupte, iar ziua e seducătorul numărul unu al campusului. Intrigat de rezistenţa lui Abby la farmecele sale, Travis o face să intre în viaţa lui printr-un pariu.

„Povestea relaţiei dintre Abby Abernathy şi Travis Maddox constituie o excelentă radiografie a adolescenţei, cu toate frământările, visurile şi frumuseţea ei." - Reading, Eating & Dreaming

„Vă garantez că veţi fi atât de captivaţi de această carte, încât veţi lasa orice altă activitate deoparte!" - BookWhisperer Reviews

„Am făcut o adevărată pasiune pentru personajele acestui roman." - The Daily Quirk

„ ...Noul meu romance preferat, cu o doză subtilă de erotism rafinat." - Nightly Reading Review
Gândurile mele:

  "BEAUTIFUL DISASTER"este o carte YA,care a fost deseori comparată cu Cele 50 de vicii ale domnului Grey.Prima jumătate de carte a fost foarte bună,în schimb,cea de-a doua a lăsat evident de dorit.Totul a fost OK până la excursia în Las Vegas.Din acel moment,nu mi-am mai putut crede ochilor.Povestea a făcut o întorsătură de 180 de grade şi personajele s-au schimbat dintr-o dată,devenind parcă altcineva.

   Urăsc să fac recenzii negative.Faptul că această carte a avut un asemenea succes mă şochează.Sincer.Chiar mă gândesc:oare ce am pierdut de nu mi-a mai plaut deloc?Partea finală a cărţii a stricat totul.Mi s-a părut scrisă în grabă şi făra să acorde prea mare atenţie faptului că nu poţi schimba un personaj complet în 2 pagini.În acel moment am simţit cum m-am distanţat de poveste.Aveam în faţa mea doi necunoscuţi.Ei nu erau Abby şi Travis pe care îi ştiam.

   Nu pot să spun că a fost o carte de valoare culturală slabă.Nu pot să spun că nu mi-a plăcut deloc pentru că nu ar fi cinstit faţă de prima jumătate de carte,care efectiv m-a înebunit.Credeam că,în sfârşit am găsit o carte care să mă fascineze total.Pur şi simplu nu a mers pentru mine.Nu mi-a transmis nimic.

    Beautiful Disaster este o carte in care este prezentată o poveste de dragoste ameţitoare,plină de momente neaşteptate,scrisă în aşa fel încât să te înrobească.În orice caz,după ce am citit-o m-am simţit puţin şocat.Adică,m-am aşteptat la o carte frumoasă de dragoste,fără mari pretenţii de la ea,având în vedere comparaţia cu cealaltă trilogie erotică,"Cele 50 de vicii ale domnului Grey".Dar am fost dezamăgit...

   În primul rând,aş vrea să vă spun opinia mea despre povestea de dragoste.Nu mi s-a părut că Travis o iubea pe Abby.Mi s-a părut că pentru el,ea era o jucărie,o persoană pe care să o controleze,pe care să nu o lase libera.Ştiţi cum se spune,dacă iubeşti pe cineva ar trebui să-l laşi liber.Ei bine,nu,personajul masculin cu siguranţă nu a auzit de aceasta zicală.Abby nu este liberă,mi s-a părut că se potriveşte foarte bine coperta cu conţinutul cărţii.Abby este fluturele închis în borcan de către Travis.

   Din punct de vedere al stilului de a scrie,autoarea stă foarte bine.Mi s-a părut genul de roman pe care îl devorezi într-o zi.Acţiunea curge lin şi nu există niciun moment în care să te plictiseşti,datorită faptului că ştie să menţină suspansul.Nu se forţează să scrie mai multe pagini pentru o întâmplare.Este o autoare cu multe idei şi care cu siguranţă are talent şi potenţial,dar totuşi cred ca nu le-a canalizat în direcţia corectă.Poate a fost influenţată şi de succesul izbitor al trilogiei Cele 50 de umbre.

    Când vine vorba despre mesajul cărţii am fost dezamăgit total.Adică nu m-am aşteptat ca încă un autor să încurajeze relaţiile violente,cu partenerii posesivi şi care te abuzează emoţional.Cu toate acestea,văd că se întamplă lucruri de acest gen din ce în ce mai frecvent.Şi oricât de deschis aş fi la idei noi,aceasta mi se pare chiar deplasată.Adică,cine şi-ar dori o asemenea viaţă.V-ar plăcea sa ştiţi că iubitul,iubita voastră v-ar urmări fiecare mişcare şi ar deveni extrem de geloşi dacă aţi discuta cu o persoană din sexul opus?Nu cred.

   Despre personajele principale nu pot să spun decât că mi-au fost tare dragi la începutul romanului,dar apoi nu i-am mai putut suporta.Travis poate să fie extrem de arătos,de bine-făcut şi şarmant,dar pe lângă asta este extrem de gelos,paranoic,violent fizic şi verbal.Este genul de persoana care doreşte să controleze.Pe lângă asta,mai este posesiv şi te şantajează emoţional.Un lucru enervant a fost că el este privit în carte ca pe un erou,care face totul pentru că o iubeşte pe Abby.Mie mi s-a părut că era mai mult obsedat de ea.

   Abby este o fată rea.Travis este un băiat rău.Indiferent cât de mult ar încerca oricare dintre ei să nege,au ceva întunecat în ei.Adică,să recunoaştem,amândoi au avut un trecut întunecat,dar viitorul depindea de ei.Cu toate că mă gândesc că poate asta a vrut să transmită autoarea,oricât de tare ai încerca să-ţi negi trecutul,el va apărea şi te va tenta în viitor.Aş fi vrut totuşi ca personajul feminin să fie mai puternic,mai greu de manipulat şi influenţat.Abby nu a fost deloc aşa.

    Un lucru de apreciat a fost faptul că scenele erotice nu au fost la fel de detaliate ca cele din trilogia lui E.L.James.Cu toate acestea,carte a avut multe secvenţe de violenţă fizică,secvenţe cu conotaţii sexuale şi de aceea nu aş recomanda această carte copiilor sub 17 ani.

   Îmi pare atât de rău ca a doua parte a cărţii nu mi-a plăcut deloc.Povestea chiar avea potenţial,dar asta este.Autoarea a avut totuşi un stil foarte bun de a relata întâmplările şi de a le lega una de alta.Aşa că voi citi cu siguranţă următoarele ei cărţi,în speranţa că vor fi mai pe placul meu decât aceasta.Ştiu ca există multe persoane cărora le-a plăcut foarte mult această carte,dar frumuseţea unei cărţi este relativă de la cititor la cititor.De data asta nu mi-a plăcut şi tocmai de aceea i-am dat punctajul de mai jos:



Lectură plăcută!

 Libraria Online Libris
Editura Trei

2 comentarii:

Ah, multumesc, multumesc, multumesc! In sfarsit!! Ma gandeam ca toata lumea a innebunit, vedeam numai recenzii super entuziaste la cartea asta pe blogurile de la noi si nu reuseam sa inteleg cum dumnezeu se poate ca oamenii sa aprecieze modul in care a evoluat povestea asta! Eu am fost la fel de uimita ca si tine de cat de schimbate sunt personajele in partea a doua a cartii! Pe cat de mult mi-a placut prima jumatate, pe atat de tare am dispretuit a doua parte. Daca esti curios sa arunci o privire, aici e recenzia: http://roxtao.com/2012/08/14/fericirea-incepe-azi-seria-beautiful-volumul-1-jamie-mcguire/

@roxtao.com,si eu ma gandeam ca toata lumea a innebunit,daca a ajuns sa le placa o poveste care nici macar nu cred ca este despre dragoste,ci despre obsesie.

Trimiteți un comentariu

Fiecare gând e important pentru mine! =)